UCECOM BREAZA

Istoricul școlii

Încă din 1919 la Breaza s-a înfiinţat „Şcoala de îndrumări casnice pentru fete”, ce a activat sub diverse denumiri, până în 1963.

Din acel an, instituţia a trecut sub conducerea UCECOM, pregătind anual, prin şcoala profesională aproape 1200 de elevi din organizaţiile cooperatiste, în meseriile: croitor, tâmplar, instalator, mecanic, lăcătuș, zidar, faianțar, dulgher etc.

După 1990 colaborarea cooperative – școală a dispărut, liceul fiind nevoit să-și recruteze elevii, cursurile fiind pe bază de taxe şcolare și tot din acel an instituţia noastră devine grup şcolar, introducându-se învăţământul postliceal. În anul 2012 instituția noastră devine liceu tehnologic și își schimbă denumirea, denumire pe care o are și în prezent, LICEUL TEHNOLOGIC UCECOM „SPIRU HARET” BREAZA

În cei peste 60 de ani de existenţă, şcoala a trecut prin schimbări importante, adaptându-se cerinţelor economico-sociale din România. Şcoala s-a afirmat ca o unitate modernă, funcţională în domeniile de pregătire profesională, cu rezultate foarte bune în pregătirea forţei de muncă şi inserţia pe piaţa muncii.

Analizând meseriile însuşite de cei peste 12.000 de absolvenţi ai acestei şcoli în peste 60 de ani, pe anumite domenii, arată astfel:

  • Domeniul mecanic: lăcătuş mecanic, sudor, mecanic auto, tinichigiu-vopsitor-auto;
  • Domeniul prelucrarea lemnului: tâmplar universal, tapiţer;
  • Domeniul construcţii: zidar, zugrav-vopsitor, mozaicar-faianţar, izolator, dulgher-parchetar, instalator tehnico-sanitar şi gaze, instalator încălziri;
  • Domeniul textile: croitor, tricotor confecţioner, lenjer, confecţioner produse textile, creator proiector îmbrăcăminte;
  • Domeniul estetica şi igiena corpului omenesc: frizer-coafor-manichiurist-pedichiurist, coafor stilist;
  • Domeniul economic: tehnician în activităţi economice;
  • Domeniul servicii: secretar stenodactilograf operator birotică;
  • Domeniul mecatronică şi informatică: analist programator;
  • Domeniul turism şi alimentaţie: bucătar, ospătar, barman, cofetar-patiser, tehnician în hoteluri.

Ca centru de calificare a adulţilor, activitatea de calificare şi recalificare , a început imediat după 1990, continuând cu rezultate bune până în prezent. S-au calificat şi recalificat în cadrul Centrului peste 1300 de şomeri şi muncitori necalificaţi, în diverse meserii, precum: tâmplari, zidari, dulgheri, instalatori instalaţii tehnico-sanitare şi gaze, operator calculatoare, frizerie, coafură, coafor stilist, etc.